Suflete arse | Tatiana Spinu

”De-aș mai vedea o dată lumina, de-aș mai vedea-o pe mama o dată...”. Sufletul îi era plin de amărăciune. O vedea pe mama sa, stând pe prag, privindu-l cu dragoste! Dar ea nu mai era, ca și vederea lui, ce dispăruse încetul cu încetul. de atunci trăiește într-un întuneric continuu. Își trăia zilele în singurătate, purtându-și de grijă așa cum putea. După programul din spital din acea dimineață a fost lăsat singur în salon. Avea nevoie de odihnă, iar patul era destul de departe. După mai multe încercări eșuate de a chema pe cineva, s-a pornit singur. ”O să reușesc”, și-a spus, ridicându-se din scaunul cu rotile.