Citesc si scriu | Sergiu Beznitchi

Mai întâi de toate, îți mulțumesc anticipat dacă decizi să pui cartea asta pe raftul bibliotecii tale.
Voi primi-o ca o invitație în casa ta, în viața ta.
"Citesc și scriu" este o carte în care eu cu sinele (în sensul oferit de filozoful Constantin Noica) stăm de vorbă și lansăm idei, care se transformă în cuvinte, apoi în poeme și poezii, unele cu rime, altele fără. Faptul că unele idei le-ai mai întâlnit, poate, și în altă parte nu înseamnă neapărat că au fost furate sau preluate, ci mai degrabă că oamenii trăiesc fluxuri de sentimente și emoții asemănătoare pe verticală și pe orizontală, adică istoric și geografic.
Mă bucură, mă încîntă și chiar mă exultă faptul că au manifestat deschidere pentru a-mi citi gândurile așternute în această carte mari personalități ca Părintele Constantin Necula sau poetul și compozitorul Nicu Alifantis. Le mulțumesc din inimă!
Îți doresc să primești plăcere de la acest volum.
Respectuos,
Sergiu Beznițchi.

