Rodica Ojog-Brasoveanu. 320 de pisici in Cimitirul Bellu | Lilia Calancea

„Încă din liceu am fost terorizată de matematică, pe care mereu am considerat-o o materie infamă şi nu înţelegeam sincer de ce era acceptată în programa de învăţământ. Şi, ca şi cum dificultatea materiei nu era suficientă, în faţa noastră trona profesoara – o femeie a cărei înfăţişare sobră nu făcea decât să-i reflecte sufletul. De fiecare dată, cu o voce lipsită de căldură, repeta ca pe-o dogmă: «Nu poţi fi medic, avocat, jurnalist sau actor bun dacă nu desluşeşti tainele acestei ştiinţe divine». Dar mie această «ştiinţă divină» îmi părea mai degrabă o zeitate crudă şi distantă, care cerea sacrificii de neînţeles.
Aşadar, pentru primul meu personaj literar, care s-a bucurat imediat de un enorm succes, m-am inspirat de la profesoara mea de matematică, spaima a nenumărate generaţii de liceeni, care era ferm convinsă că lumea începe şi se sfârşeşte cu matematica. Era neînchipuit de exigentă, făcea adevărate crize de isterie la inepţiile unor elevi şi în special la ale mele, eu fiind, fără doar şi poate, o nulitate în lumea cifrelor.
Concret, maiorul Tutovan. Prenumele, Minerva, divin. La fel ca materia, cum altfel? Cheia succesului mi-o pot lămuri doar parţial. Primo, că n-am fost singura terorizată, am fost mii – Doamne, păzeşte-ne somnul, o mai visez şi azi! E o răzbunare subtilă – se simte, nu-i aşa? – să faci din torţionarul din liceu un personaj literar caraghios, deşi cu mintea brici. Secundo, orice torţionar are nevoie de o victimă pe care să o destabilizeze şi să o alimenteze constant prin frică şi un nesfârşit complex de inferioritate. Dobrescu c’est moi!”