Pasarea alba a copilariei mele | Ion Druta

Atunci cind din cer tuna si fulgera, iar din stresini curg siroaie, Bobocel se ascunde intr-un ungheras si se gindeste - gata: de data asta nu mai scapa. Dar a avut noroc de-un tata voinic si priceput. Casa facuta de dinsul era si ea bine pusa pe temelii, de neclintit, si, oricum ar fi incercat-o furtuna, daca degeaba. Pina la urma, trece ploaia, se limpezeste cerul si Bobocel adoarme fericit in culcusul lui...”