Biserica Alba | Ion Druta

„Exilarea din cuibul tău natal este o tragedie. Soţia, suferindă de mai mulţi ani, căzu la pat şi m-a rugat să o las să moară acasă. Nu mai exista nicio speranţă. Urma cumva să ne despărţim, dar, Doamne Sfinte, cum să-ţi iei rămas-bun de la cea care a fost jumătatea ta o lungă viaţă de om? La Petersburg, acasă, în zilele grele, сând ne cuprindea tristeţea şi disperarea, ne citeam deseori cu glas tare ceea ce era mai interesant. Tocmai primisem Novâi mir cu romanul Biserica Albă. Soţia m-a rugat să-i citesc. Şaisprezece capitole, şaisprezece seri de neuitat. La sfârșitul celui de-al şaisprezecelea capitol, cum am terminat lectura, a zâmbit, a închis ochii şi sufletul ei a plecat la Domnul. M-aţi ajutat să-mi iau rămas-bun de la cel mai scump om pe care l-am avut în viaţa mea. Vă mulţumesc.” (Efim Etkin)