Tacere | Mihaela Perciun

Scriitura Mihaelei Perciun se distinge printr-un farmec aparte tocmai pentru ca reflecta parti din cotidianitate, din realitatea imediata, reprezentand, cu un umor fin, caractere si comportamente din diverse straturi sociale. Fiecare poveste infatiseaza o lume aparent rigida, dar si firava in acelasi timp, unde evenimentele se produc intr-un cadru banal ce se fisureaza treptat sub presiunea unor conflicte interioare, traume sau frici. Prozele scurte adunate in acest volum sunt ca mici cartografieri ale unei realitati marcata de o istorie vitregita, surprinzand detalii cu o acuitate antropologica, unde naratorul isi asuma rolul unui observator scrupulos, dar si ludic totodata. Autoarea reuseste sa construiasca personaje autentice, cu o arhitectura interioara bogata, care dezvaluie treptat intregul spectru de vulnerabilitati ce anima de fapt naratiunea si-i confera o dimensiune psihologica remarcabila. - Constantin Ivanov Nu intelegeam nimic din ce-mi zicea... Pentru ca urla. Tipatul ei imi spargea timpanele. Se estompau toate sunetele, silabele, cuvintele. Cu greu am deslusit cum se acuza, ca de ce m-a nascut. Intreb si eu: de ce? N-a fost alegerea mea! S-a acuzat si de marea greseala ca si-a ascultat mama... ca ar fi avut o cu totul alta viata... daca nu s-ar fi amestecat ea. Oi fi fost eu singura mare greseala, de mi-o reproseaza mie? Mi-o reproseaza cu atata rautate... de parca m-as face vinovat de toate nenorocirile ei... de parca toate relele sunt din cauza mea.